Arhiva

Archive for aprilie 2011

Apa de băut și drobul de sare

20 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Cu siguranță ați observat în ultimul timp în presă (pe print ori internet) articole ce trag semnale de alarmă privind conținutul de nitrați și nitriți al apei îmbuteliate. Stați liniștiți, nu e vorba despre noi cercetări, despre verificări, controale ori despre studii recente sau analize amănunțite. Totul face parte dintr-o campanie de marketing acerbă a producătorului apei minerale Aqua Carpatica.

Dincolo de marketing

Jean Valvis, cel care a vândut în 2002 Dorna Apemin SA către Coca-Cola, spune că a descoperit, prin 2005, un izvor de apă minerală care nu are nitriți sau nitrați. De aici pânâ la a a afirma că apa e pură e cale lungă. Cea mai pură…. deja ține de o cunoaștere precară a limbii române. Dar marketerii noștri și-o permit, că ei știu mai multă engleză. Și românul „mușcă”…
Bine de știut este că solul și pânza freatică, peste tot în lume, nu doar în România, conțin nitrați. Așadar, fie că vorbim despre apa îmbuteliată, despre apa din puțuri forate la mare adâncime, despre cea din râuri sau lacuri, ori din fântâna din ograda țăranului, apa are nitrați. Importantă este însă concentrația lor… Citește mai mult…

Reclame
Categorii:media, sănătate

Vechea poveste

15 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Mai jos, un text scris la 22 de ani, la care țin foarte mult. Motivele sunt personale, iar nostalgia nu m-ar lăsa să schimb nimic la el. Poate doar titlul, cu care n-am fost mulțumită niciodată. Voi ce ziceți?

El? Un necunoscut, cu ceva care se reține, de fapt ce trebuie să aibă un om ca să fie reținut, habar n-am, dar l-am urmat, nu știu nici eu de ce, i-am acceptat invitația și povestea așa cum mă scol, nu știu de ce, dimineața.
Îmi amintesc bine că, în copilărie, primul gest în fața unui necunoscut era să-i scot limba și i-aș fi arătat și curul, dacă nu mi-ar fi fost rușine sau frică, poate că și una și alta, se împotrivea ceva înăuntru, întotdeauna am fost un timid, fiecare cu teama lui. Nu știu când am ajuns la el sau dacă am ajuns într-adevăr la el, da, îmi amintesc bine, era o casă, dar nimeni nu vorbea, n-a vorbit de ea, erau altele mai arzătoare. De altfel, n-am văzut pe nimeni prin preajmă, nu că n-ar fi locuit acolo cineva, era o casă bună, poate că au mai apărut și alții, dar n-am reținut eu momentele acelea, figuri șterse, e prea de tot, să reții toate fețele care-ți ies în cale? Citește mai mult…

Categorii:texte

Paul Bailey scrie pentru mine

14 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Bailey, în biblioteca lui; Foto: Martin Argles

Bailey, în biblioteca lui; Foto: Martin Argles

Habar n-aveam că există pe lume Bailey, când am primit cartea. Un dar de la un prieten la care țin mult. Pe atunci, nu-mi știa decât numele. Nimic despre mine, da’-l cunoștea personal pe Bailey. Și mi-a zis: o să-ți placă Unchiul Rudolf, o să vezi.

Și-am văzut…. Citește mai mult…

Categorii:cărți

Din secretele mamei: tocinei

14 aprilie 2011 4 comentarii

Tocinei pudrați cu zahăr

Tocinei pudrați cu zahăr

Nu-i bai, dacă nu ați mai auzit până acum de ei… Și eu am crezut multă vreme că sunt o invenție deopotrivă culinară și lingvistică a mamei, care la capitolul „inventat cuvinte” stă foarte bine (o să încerc într-o zi să fac un inventar al vocabularului născocit de ea, căci e sonor, amuzant și ispititor). Inspirație avea mama și în bucătărie, cu cinci guri de hrănit, într-o epocă în care alimentele de bază se dădeau „pe rație”. Abia târziu, după ce-am început și eu să gătesc, am realizat că multe dintre rețetele cu nume ciudate ale mamei le erau familiare și altor fete din Bucovina sau Moldova, uneori cu nume ușor schimbate. În cazul nostru: tocinei, toace, turtițe.

Vă asigur că tocineii sunt delicioși, mai ales dacă nu stați cu ochii pe cântar ca pe butelie. Și asta pentru că tocineii se fac din cartofi, făină, zahăr… ehe, o bunătate! Dar să nu mai pierdem vremea și să trecem la treabă…

Aveți nevoie de: Citește mai mult…

Categorii:mici plăceri

Lipatti și Chopin

13 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Iată că ziua asta trece cu amăgele, iar vremea se joacă iar de-a v-ați ascunselea cu noi. N-am văzut de mult o primăvară care să mângâie cu atâta răceală și zgârcenie floarea pomilor. Hai, pauză! Sau să spun piua? Doar cât să vă trageți sufletul…. Citește mai mult…

Categorii:muzică

Cum (nu) l-am cunoscut pe Petre Barbu

12 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Petre Barbu

Petre Barbu

Pentru cine nu știe, Petre Barbu este jurnalist și scriitor, cu toate că țara, pe vremea societății socialiste multilateral dezvoltate, îl făcuse inginer. Nu știu cât de bine bate cuie sau de știe să repare vreo fierătanie, dar pot să spun oricând, cu mâna pe inimă: Petre se pricepe la scris. Și n-o face ușurel, din vârful peniței, numai ca să-și ia leafa. Petre scrie cu umor, apăsat, spunând lucrurilor pe nume, cu riscul de a-i supăra pe unii sau pe alții. E un foarte bun jurnalist, unul din aceia rari, care nu face compromisuri. Și nu-i puțin lucru, căci mediul economic românesc întinde multe tentații jurnaliștilor de business. Citește mai mult…

Păzea la femeile culturale!

11 aprilie 2011 Lasă un comentariu

Pe vremea studenției le-am remarcat întâia dată. Pe atunci le observam, tăcută, de la distanță; uneori eram stupefiată, alteori reușeau să-mi stârnească interesul, cu felul lor vrăjit de a folosi cuvintele ca într-un joc de scrabble. Întotdeauna, dar întotdeauna aveau replica potrivită, spusă la sfârșitul discuției, o dată cu stingerea apăsată a țigării, aveau observații „pertinente” în legătură cu orice subiect și găseau oricând loc pentru o concluzie. De fapt, ce zic, erau adevărate maestre la tras concluzii, la pus punctul pe i. Ascultau conversațiile cu un aer ușor absent, plictisit. Nu puneau niciodată întrebări, căci aveau deja toate răspunsurile. Să mai spun că „aveau” întotdeauna dreptate?

Treptat, am început să detectez de la primele cuvinte când aveam de-a face cu astfel de femei și-mi căutam de treaba mea, fără să mă împiedic prea mult de prezența lor. Citește mai mult…

Categorii:ea & el