Arhiva

Archive for 10 aprilie 2011

Unde ne sunt bunicii?

10 aprilie 2011 3 comentarii

Bunicii

Bunicii

Nu mai știu când am văzut-o prima oară pe bunica. Nu am amintiri prea multe de la vârsta aceea. Dar țin minte că, fără excepție, toate vacanțele de vară, până pe la 16 ani, le-am făcut la țară. Cealaltă bunică s-a stins în urmă cu vreo 20 de ani.

Bunicul, singurul pe care l-am prins în viață, s-a dus și el, liniștit, în somn, până să mijească de ziuă, acum vreo zece ani. Mi-a rămas doar ea…

Bunica Maria

Și bunica Maria s-a trezit văduvă după mai bine de 60 de ani de căsnicie.

Are ochii triști și vocea puternică. Nu a vorbit niciodată cu blândețe și, de când o știu, bunica e ca o locomotivă: n-ar sta o clipă locului, vorbește  mult, uneori suduie, dar îi trece repede și se resemnează. Trebuie să facă mereu câte ceva și niciodată nu-i destulă vreme, nu-i destulă putere. A purtat de când o știu broboadă, sub care ascunde un păr lung, albit de vreme și  împletit în cozi, adunate strâns la ceafă.

Nu mai știu când am văzut-o prima oară pe bunica. Dar știu că ultima dată am vizitat-o anul trecut, prin februarie. Atunci am văzut cu câtă bucurie se uita la noi, mai ales la Andrei, unul dintre cei cinci strănepoți ai ei. Și ochii îi jucau în lacrimi…

Bunica Maria

Bunica Maria

O văd odată la câțiva ani acum, căci distanța dintre noi e mai mare de când eu am ales să rămân în București, iar ea n-ar pleca nicicând din Huțani. Huțani e un sat mic, la granița dintre județele Suceava și Botoșani, aparținând de ultimul. Citește mai mult…

Reclame
Categorii:oameni & locuri