Prima pagină > cărți, media, oameni & locuri > Cum (nu) l-am cunoscut pe Petre Barbu

Cum (nu) l-am cunoscut pe Petre Barbu

Petre Barbu

Petre Barbu

Pentru cine nu știe, Petre Barbu este jurnalist și scriitor, cu toate că țara, pe vremea societății socialiste multilateral dezvoltate, îl făcuse inginer. Nu știu cât de bine bate cuie sau de știe să repare vreo fierătanie, dar pot să spun oricând, cu mâna pe inimă: Petre se pricepe la scris. Și n-o face ușurel, din vârful peniței, numai ca să-și ia leafa. Petre scrie cu umor, apăsat, spunând lucrurilor pe nume, cu riscul de a-i supăra pe unii sau pe alții. E un foarte bun jurnalist, unul din aceia rari, care nu face compromisuri. Și nu-i puțin lucru, căci mediul economic românesc întinde multe tentații jurnaliștilor de business.

Literatură fără tricou

Debutul ca scriitor și l-a făcut, puțin după 30 de ani, cu volumul de povestiri Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Mărturisesc că nu l-am citit.  Și nu pentru că ar avea vreo hibă (dar nici n-am știut de tricou până azi, când m-am apucat de scris și am început, firesc, cu o minimă documentare), ci pentru că, în ciuda aplecării către literatura contemporană, nu mă dau în vânt după români, deși mă bucur că sunt tot mai mulți care scriu, care publică, care iau premii și sunt traduși în Europa sau aiurea. Asta arată că suntem pe drumul cel bun…

Când citesc literatură, nu am apucături de statistician și nu citesc pe autori. De-mi sunt străine numele, aleg pur și simplu dintre titlurile ce-mi pică în mână și cu tronc prin librării (e un gest bazat mai degrabă pe simțuri – atingere, culoare, prefață, postfață, copertă, miros și intuiție) sau ce-mi recomandă criticii cu care am ceva afinități, formate de-a lungul anilor. Așa se face că mai citesc și români…

Pe Petre l-am urmărit prin America, cu ochii pe globul pământesc de pe șifonier  – Dumnezeu binecuvântează America, pe La stânga tatălui, apoi prin centre comerciale dezafectate Tatăl nostru care ești în supermarket (e-book) sau pe urmele submarinului din Groapa Corbenilor – Ultima tresărire a submarinului legionar. N-am reușit însă să ajung la blazare.

Cum nu-mi arog statutul de critic, n-o să fac recenzii. Spun doar că Petre Barbu a fost pus în scenă, ceea ce e mai important decât faptul că eu nu am fost niciodată în sală.

 

 

Vecini de firmă

Așa cum ați bănuit deja, îl cunosc pe Petre. Că doar, vreme de cinci ani bătuți pe muchie (2002-2007), am fost colegi la Ringier. Ce-i drept, în ultimii ani ne-a încurcat topografia, fiindcă redacția Capital era la parter, iar eu lucram la etaj, dar tot îl vedeam adesea stând afară la o țigară sau dădeam nas în nas pe hol…

Știam cine e, dar nu-l salutam niciodată, din jenă sau dintr-un soi de teamă, habar-n-am, n-am stat să analizez, ș-apoi oricum mă uitam la el de jos, de la înălțimea piticănoasă de 159 de centimetri, cât am reușit să cresc sau să mă întind în viața de până acum (și ceva îmi spune că pot s-ajung și mai jos de-atât, cu anii care vin). El? Înalt. Înalt și sobru, mda… 🙂

Cum spuneam, Petre Barbu face presă. De 19 ani. Eu – numai de 14.  Și, fiindcă la Ringier n-am reușit să ne schițăm nici măcar un zâmbet pe holuri, din 2008 până în noiembrie anul trecut (când eu mi-am dat demisia), soarta ne-a făcut iar loc în aceeași companie: Adevărul. El – la Forbes, eu – la reviste mai puțin sonore. De data asta la același etaj, el – la doar câțiva pași de mine, cu spatele, ce-i drept, c-așa se rotunjea „melcul”, altfel spus biroul de seniori pe care îl împărțea cu colegele lui. Ne-am văzut în fiecare zi, am trecut unul pe lângă altul și el pe lângă biroul meu, când ieșea la o țigară.

Cu toate astea, la serviciu, oamenii și birourile devin una. Nu-i vreme pentru povești ori pentru literatură.

Pot spune că îl cunosc pe Petre. Mai ales din textele lui decât din întâlnirile aranjate de soartă. Pot spune și că el mă cunoaște. Cam atât cât cunoști un prieten de pe facebook. Până la urmă, ce naiba m-ar opri să-l rog, cu puțintică Blazare în palme, să-mi scrie și mie ceva pe-o carte? Pentru asta însă, trebuie mai întâi s-o cumpăr, apoi să pariez pe soartă: ne-ar mai face rost de o întâlnire? Hei, Tatăl nostru de pe unde mai ești acum, se poate? Doar preț de trei cuvinte…

*

Cum curiozitatea a omorât pisica, las aici colaci de salvare pentru cei ce se aventurează în larg:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Barbu

http://editura.liternet.ro/carte/196/Petre-Barbu/Tatal-nostru-care-esti-in-supermarket.html

http://www.cartidownload.ro/Opere_fundamentale/358135/Petre_Barbu_Dumnezeu_Binecuvanteaza_America

http://regizorcautpiesa.ro/autori/Petre-Barbu-934.html

www.equivalences.org/archives/respiro/pb-utsl.pdf

http://atelier.liternet.ro/articol/2255/Petre-Barbu/Blazare.html

Reclame
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: